Vernisajul are loc vineri , 15 ianuarie la ora 20:00 , la Sala Octav Doicescu (Teatrul Act, Calea Victoriei 126)
Iar expozitia va fi deschisa in perioada 15-22 ianuarie intre orele 14:00 - 21:00
v e r n i s a j
Vernisajul are loc vineri , 15 ianuarie la ora 20:00 , la Sala Octav Doicescu (Teatrul Act, Calea Victoriei 126)
Iar expozitia va fi deschisa in perioada 15-22 ianuarie intre orele 14:00 - 21:00
Apropo de poveşti
Apropo de poveşti, poate termenul este ambiguu, şi chiar el însuşi nostalgic.. Aşa că poate ar trebui să ne referim la experienţă / percepţie (ceea ce înţelegeam noi când insistam pe o poveste a unui loc). Şi, pentru a da nişte exemple de percepţii ale oraşului, de moduri de apropriere a acestuia cât se poate de diferite, postăm doua fragmente ale unor filme, unul cât se poate de actual, care sugerează experienţa şi conectarea cu oraşul şi arhitectura prin mişcare, iar altul, de prin anii 50, parte din filmul lui Jacques Tati, „Mon Oncle”, care după părerea mea are aceeaşi semnificaţie, doar că mijloacele de comunicare cu oraşul sunt diferite, specifice acelui timp / societăţi / …
Ne cerem scuze dacă apar alte filme decât cele la care facem referinţă, pentru siguranţă, linkurile către ele sunt următoarele:
http://www.youtube.com/watch?v=HQfEGU_r2Vw
Ne cerem scuze dacă apar alte filme decât cele la care facem referinţă, pentru siguranţă, linkurile către ele sunt următoarele:
http://www.youtube.com/watch?v=HQfEGU_r2Vw
http://www.youtube.com/watch?v=1Qqm9XgG8Tg
Întrebarea este atunci… care sunt mijloacele noastre de a ne însuşi nişte locuri, de a „simţi” oraşul? Cred că fiecare dintre noi are o experienţă care merită a fi „povestită”, eu una, dacă aş putea, aş filma tot traseul pe care îl fac cu bicicleta din Balta Albă până la facultate, şi cât de neaşteptate sunt senzaţiile pe care fiecare stradă le oferă, şi cum se schimbă modul de percepţie a cadrului din jur în fiecare din cele câteva cartiere diferite pe care le străbat…
„În spatele pieţelor, al bulevardelor, oraşele au nevoie de spaţii ascunse şi de spaţii brutal expuse, de spaţii dure şi de spaţii permeabile, gălăgioase şi tăcute, de spaţii agitate si spaţii calme. Oraşele au nevoie de locuri in care oamenii işi aduc aminte, se gândesc, experimentează, contestă, se luptă, se apropie, se sperie, se îndrăgostesc, fac lucruri, pierd lucruri şi în general devin ei înşişi.”
[prof. arh. Iain Borden]
[prof. arh. Iain Borden]
Unde sunt poveştile?
Deşi poate la o primă vedere multe locuri prin care trecem par să nu ne zică nimic, pentru persoana care trece pe lângă noi, ele ar putea însemna ceva... Nu vrem să insinuăm că un colţ de stradă, un petic de trotuar, o bancă rătăcită sau un gang ar ţine loc de o mare piaţă urbană sau în general de un spaţiu public bine definit, însa vrem să arătăm faptul că o minimă semnificaţie atribuita unui loc de către locuitorii oraşului, contribuie la imaginea/dezvoltarea/calitatea spaţiului public pe care îl avem.
De aceea suntem în căutarea unor poveşti ale oraşului nostru. Pot fi locuri în care aşteptăm, locuri în care ne întâlnim, în care ne retragem sau ne ascundem. Sunt locurile unde altădată ne jucam, iar prin care acum doar trecem. S-au schimbat între timp? Sau au rămas aceleaşi, aparţinand astazi mult altora. Sunt locuri de lângă casă de unde cumpărăm o pâine şi locuri in miezul oraşului unde mergem doar ca să stăm pe o banca şi să privim o casă veche. Poate fi parcul din cartier sau Cişmigiul tuturora. Poate fi piaţa Universităţii sau fundătura pe care locuieşte o mătuşă. Pot fi locuri care nu au rezultat în urma unui plan, sau au apărut pe neaşteptate, pe care probabil cunoscatorii le-ar numi „spaţii reziduale”, însă care joacă un rol important pentru altii. Nu sunt locuri frumoase sau urâte, ci doar locuri ale noastre, ale cuiva.
Finalul acestei pledoarii este desigur deschis. Încercarea noastră constă doar in a colecţiona o parte din aceste poveşti pe care cu siguranţă fiecare dintre noi le are. Expoziţia pe care dorim să o organizăm se adresează aşadar tuturor locuitorilor oraşului. Deşi abordarea ar putea părea prea subiectivă, ansamblul de imagini-poveşti pe care noi sperăm să-l obţinem poate prezenta secvenţe ale oraşului care în ultimul timp au fost neglijate, şi anume „oraşul trăit”, şi nu oraşul gândit.
Încercând să descoperim arhitectura spaţiului public bucureştean prin sunet, mişcare, gesturi, priviri, expresii, imagini, căutăm să aflăm spaţiul public trăit, nu scris sau desenat, chiar dacă astfel acesta s-ar putea arăta cu toate defectele si imperfecţiunile sale.
O idee care caracterizează demersul nostru aparţine sociologului francez Henri Lefebvre, acesta îndemnându-ne să nu căutam valori umane doar in marile evenimente, structuri sau monumente, dar şi în acţiunile noastre de zi cu zi, în modurile în care ne trăim viaţa, în bucuriile, pasiunile si dorinţele noastre, şi nu în ultimul nostru chiar în noi înşine si în propriile noastre micro-arhitecturi.
De aceea suntem în căutarea unor poveşti ale oraşului nostru. Pot fi locuri în care aşteptăm, locuri în care ne întâlnim, în care ne retragem sau ne ascundem. Sunt locurile unde altădată ne jucam, iar prin care acum doar trecem. S-au schimbat între timp? Sau au rămas aceleaşi, aparţinand astazi mult altora. Sunt locuri de lângă casă de unde cumpărăm o pâine şi locuri in miezul oraşului unde mergem doar ca să stăm pe o banca şi să privim o casă veche. Poate fi parcul din cartier sau Cişmigiul tuturora. Poate fi piaţa Universităţii sau fundătura pe care locuieşte o mătuşă. Pot fi locuri care nu au rezultat în urma unui plan, sau au apărut pe neaşteptate, pe care probabil cunoscatorii le-ar numi „spaţii reziduale”, însă care joacă un rol important pentru altii. Nu sunt locuri frumoase sau urâte, ci doar locuri ale noastre, ale cuiva.
Finalul acestei pledoarii este desigur deschis. Încercarea noastră constă doar in a colecţiona o parte din aceste poveşti pe care cu siguranţă fiecare dintre noi le are. Expoziţia pe care dorim să o organizăm se adresează aşadar tuturor locuitorilor oraşului. Deşi abordarea ar putea părea prea subiectivă, ansamblul de imagini-poveşti pe care noi sperăm să-l obţinem poate prezenta secvenţe ale oraşului care în ultimul timp au fost neglijate, şi anume „oraşul trăit”, şi nu oraşul gândit.
Încercând să descoperim arhitectura spaţiului public bucureştean prin sunet, mişcare, gesturi, priviri, expresii, imagini, căutăm să aflăm spaţiul public trăit, nu scris sau desenat, chiar dacă astfel acesta s-ar putea arăta cu toate defectele si imperfecţiunile sale.
O idee care caracterizează demersul nostru aparţine sociologului francez Henri Lefebvre, acesta îndemnându-ne să nu căutam valori umane doar in marile evenimente, structuri sau monumente, dar şi în acţiunile noastre de zi cu zi, în modurile în care ne trăim viaţa, în bucuriile, pasiunile si dorinţele noastre, şi nu în ultimul nostru chiar în noi înşine si în propriile noastre micro-arhitecturi.
câteva sugestii...
În acest sens este dificil sa compunem o listă simplă de întrebări care probabil nu ar acoperi toate răspunsurile pe care o poveste le-ar putea pune în evidenţă. Cu toate acestea sperăm să va putem ghida prin intermediul câtorva sugestii în speranţa că acestea nu vor limita răspunsurile.
Care sunt locurile care vă sunt dragi în oraş?
Vă leagă anumite întâmplări de ele? Care ar fi ele?
Sunt aceleaşi cu cele pe care le aveaţi cu un anumit timp în urma?
Ce simţiţi faţa de locurile din vecinătatea imediată, de lângă casă, dar şi faţă de cele mai îndepărtate?(din centru, din alte cartiere...)
Sunt locuri pe care le împărţiţi cu persoane apropiate si de aceea capătă un statut special?
Există locuri în care vă simţiţi în siguranţă, in largul dumneavoastră, „ca acasă”?
Vă rugăm, daca aveţi astfel de locuri, să le împărtăşiţi cu noi, postând un mesaj, sau un comentariu. Mulţumim!
Care sunt locurile care vă sunt dragi în oraş?
Vă leagă anumite întâmplări de ele? Care ar fi ele?
Sunt aceleaşi cu cele pe care le aveaţi cu un anumit timp în urma?
Ce simţiţi faţa de locurile din vecinătatea imediată, de lângă casă, dar şi faţă de cele mai îndepărtate?(din centru, din alte cartiere...)
Sunt locuri pe care le împărţiţi cu persoane apropiate si de aceea capătă un statut special?
Există locuri în care vă simţiţi în siguranţă, in largul dumneavoastră, „ca acasă”?
Vă rugăm, daca aveţi astfel de locuri, să le împărtăşiţi cu noi, postând un mesaj, sau un comentariu. Mulţumim!
...de ce?
Acest demers de descoperire a spatiului public bucurestean a pornit in cadrul Facultatii de Arhitectura. Insa pe parcursul dezvoltarii sale ne-am dat seama ca pentru a-si atinge intr-adevar obiectivele propuse trebuie initiat un dialog cu locuitorii. Nu dorim o implicare unilaterala ci sa strangem cat mai multe povestiri care sa ne ajute in a contura imaginea Bucurestiului.
Noi am inceput deja aceasta “explorare” si am vrea sa va povestim unde am ajuns, ce am vazut, pe cine am intalnit si ce concluzii am tras. Am postat in acest sens un film si cateva imagini care ar trebui sa exprime primele ganduri si idei ale noastre. Speram insa sa ne impartasiti gandurile, povestile voastre, relatiile cu spatiile pentru a putea cunoaste cat mai multe fete ale orasului.
Noi am inceput deja aceasta “explorare” si am vrea sa va povestim unde am ajuns, ce am vazut, pe cine am intalnit si ce concluzii am tras. Am postat in acest sens un film si cateva imagini care ar trebui sa exprime primele ganduri si idei ale noastre. Speram insa sa ne impartasiti gandurile, povestile voastre, relatiile cu spatiile pentru a putea cunoaste cat mai multe fete ale orasului.
Finalitatea acestui demers va fi o expozitie pe care o vom organiza alaturi de Observatorul Urban in luna decembrie.
Scopul sau ar fi mai buna cunoastere a relatiei spatiul public - locuitori si a modului in care diversi factori, personali (perceptie, memorie afectiva s.a.m.d.), influenteaza transformarile orasului si modul sau de a trai.
Scopul sau ar fi mai buna cunoastere a relatiei spatiul public - locuitori si a modului in care diversi factori, personali (perceptie, memorie afectiva s.a.m.d.), influenteaza transformarile orasului si modul sau de a trai.
Va invitam sa ne trimiteti povestiri inedite si orice altceva credeti ca ne-ar putea ajuta.
În ultima vreme Bucureştiul a fost aspru criticat de profesionişti, arhitecţi, urbanişti, profesori. Regulile sunt clare, iar oraşul nu le respectă. Avem un oraş zgomotos, aglomerat, lipsit de spaţii urbane adecvate, în care câteva bănci aşezate la întâmplare ţin locul unei adevărate pieţe urbane. Bucureştiul adaptează, refoloseşte, converteşte, în loc să ne ofere spaţii „perfecte” pentru activitătile noastre. Şi cum ni se pare firesc să primim orice lucru numai bun de utilizat, „terminat”, eventual însotit de câteva instrucţiuni la îndemână, de tipul „Nu călcaţi pe iarbă!” sau „Loc de joacă pentru copii”, iar relaţia noastră cu oraşul să fie doar una de politeţe, atunci marea parte a sa ne ridică probleme. Întrucât Bucureştiul nu este oraşul politicos cu spaţii perfecte, la îndemână, pe care unii dintre noi incă le mai caută. Şi atunci ce ne oferă totuşi oraşul? Un răspuns posibil ar fi: spaţii care neglijează confortul, stilul sau unele idealuri rigide.
…de aceea noi ne-am propus [şi vă propunem] să facem o plimbare prin oraşul nostru renunţând la concepţii premeditate, pretenţioase, aspre, care ne determină în mare măsură să fim neîncrezători faţă de acesta, ci ca simpli locuitori ai săi. Sigur că demersul n-a fost [şi nu este] uşor, alegerea locurilor, căutarea spaţiilor, încercarea de a le înţelege, şi desigur, răspunsul la permanenta întrebare „Noi ce vedem aici?”. Ceea ce am aflat deocamdată din această încercare de a ne împăca cu oraşul a fost o serie de poveşti, ale străzilor, ale tramvaielor, ale aleilor, ale caselor si parcurilor, ale grădinilor si copacilor, ale oamenilor. Şi astfel ne-am dat seama că trăim într-un oraş cald, plin de identitate şi culoare, de înţelesuri, fie ele vizibile sau ascunse.
….suntem in căutarea unui oraş pe care nu îl cunoaştem, de care doar auzim, motiv pentru care ni se dovedeşte în acelaşi timp familiar şi străin. Însă poate tocmai această contradicţie subliniază esenţa unui oraş care mereu surprinde, care se ascunde sau se arată. Iar Bucureştiul nu este un oraş care să pună totul la vedere. În acest sens profesorul, arhitectul şi skater-ul Iain Borden adaugă faptul că avem nevoie de spaţii asemănătoare sau diferite, care să ne stimuleze, să ne provoace sau să ne liniştească.
…de ce căutăm?...motivul este simplu, noi credem că Bucureştiul este în primul rând un oraş trăit şi abia apoi planificat, conceput în acord cu toate regulile de bună funcţionare, utilitate, adecvare la scop ş.a.m.d. Datorită faptului că de cele mai multe ori modul în care fiecare dintre noi îsi însuşeşte un spaţiu, un loc al său, nu poate fi supus unei norme, ci se dezvoltă natural, atunci întregul oraş, considerat o sumă a acestor experienţe spaţiale unice, devine foarte divers, şi poate chiar ciudat… Atunci poate că folosirea, trăirea oraşului primează in faţa adecvării la nevoile uneia sau mai multor persoane, motiv pentru care oraşul se arată cu toate defectele care ar putea apărea din această cauză: nemulţumire, frustrare sau teamă. De aceea nu am plecat la drum cu o abordare urbanistică precisă, ci doar cu intenţii de inţelegere a unui oraş „de neînţeles”. Ne dorim să aflăm însa cat mai multe puncte de vedere, de la scriitor la arhitect, de la mic la mare, de la student la turist.
…nu în ultimul rând rămâne întrebarea unde am putea căuta?, care din păcate, sau poate, din fericire, nu are un răspuns lămuritor: „oraşul este plin de spaţii”, iar „spaţiul este cuprinzător, plin de posibilităţi, situaţii, intersecţii, fundături, pasaje sau alei. Prea multe posibilităţi într-adevăr.”
[Walter Benjamin]
Prima noastră concluzie ar fi că fiecare dintre noi, locuind şi trăind, construieşte oraşul, fie doar şi prin amintirile sale, acţiunile întreprinse ori simpla parcurgere a unor spaţii.
…de aceea noi ne-am propus [şi vă propunem] să facem o plimbare prin oraşul nostru renunţând la concepţii premeditate, pretenţioase, aspre, care ne determină în mare măsură să fim neîncrezători faţă de acesta, ci ca simpli locuitori ai săi. Sigur că demersul n-a fost [şi nu este] uşor, alegerea locurilor, căutarea spaţiilor, încercarea de a le înţelege, şi desigur, răspunsul la permanenta întrebare „Noi ce vedem aici?”. Ceea ce am aflat deocamdată din această încercare de a ne împăca cu oraşul a fost o serie de poveşti, ale străzilor, ale tramvaielor, ale aleilor, ale caselor si parcurilor, ale grădinilor si copacilor, ale oamenilor. Şi astfel ne-am dat seama că trăim într-un oraş cald, plin de identitate şi culoare, de înţelesuri, fie ele vizibile sau ascunse.
….suntem in căutarea unui oraş pe care nu îl cunoaştem, de care doar auzim, motiv pentru care ni se dovedeşte în acelaşi timp familiar şi străin. Însă poate tocmai această contradicţie subliniază esenţa unui oraş care mereu surprinde, care se ascunde sau se arată. Iar Bucureştiul nu este un oraş care să pună totul la vedere. În acest sens profesorul, arhitectul şi skater-ul Iain Borden adaugă faptul că avem nevoie de spaţii asemănătoare sau diferite, care să ne stimuleze, să ne provoace sau să ne liniştească.
…de ce căutăm?...motivul este simplu, noi credem că Bucureştiul este în primul rând un oraş trăit şi abia apoi planificat, conceput în acord cu toate regulile de bună funcţionare, utilitate, adecvare la scop ş.a.m.d. Datorită faptului că de cele mai multe ori modul în care fiecare dintre noi îsi însuşeşte un spaţiu, un loc al său, nu poate fi supus unei norme, ci se dezvoltă natural, atunci întregul oraş, considerat o sumă a acestor experienţe spaţiale unice, devine foarte divers, şi poate chiar ciudat… Atunci poate că folosirea, trăirea oraşului primează in faţa adecvării la nevoile uneia sau mai multor persoane, motiv pentru care oraşul se arată cu toate defectele care ar putea apărea din această cauză: nemulţumire, frustrare sau teamă. De aceea nu am plecat la drum cu o abordare urbanistică precisă, ci doar cu intenţii de inţelegere a unui oraş „de neînţeles”. Ne dorim să aflăm însa cat mai multe puncte de vedere, de la scriitor la arhitect, de la mic la mare, de la student la turist.
…nu în ultimul rând rămâne întrebarea unde am putea căuta?, care din păcate, sau poate, din fericire, nu are un răspuns lămuritor: „oraşul este plin de spaţii”, iar „spaţiul este cuprinzător, plin de posibilităţi, situaţii, intersecţii, fundături, pasaje sau alei. Prea multe posibilităţi într-adevăr.”
[Walter Benjamin]
Prima noastră concluzie ar fi că fiecare dintre noi, locuind şi trăind, construieşte oraşul, fie doar şi prin amintirile sale, acţiunile întreprinse ori simpla parcurgere a unor spaţii.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
