Apropo de poveşti

Apropo de poveşti, poate termenul este ambiguu, şi chiar el însuşi nostalgic.. Aşa că poate ar trebui să ne referim la experienţă / percepţie (ceea ce înţelegeam noi când insistam pe o poveste a unui loc). Şi, pentru a da nişte exemple de percepţii ale oraşului, de moduri de apropriere a acestuia cât se poate de diferite, postăm doua fragmente ale unor filme, unul cât se poate de actual, care sugerează experienţa şi conectarea cu oraşul şi arhitectura prin mişcare, iar altul, de prin anii 50, parte din filmul lui Jacques Tati, „Mon Oncle”, care după părerea mea are aceeaşi semnificaţie, doar că mijloacele de comunicare cu oraşul sunt diferite, specifice acelui timp / societăţi / …
Ne cerem scuze dacă apar alte filme decât cele la care facem referinţă, pentru siguranţă, linkurile către ele sunt următoarele:
http://www.youtube.com/watch?v=HQfEGU_r2Vw

http://www.youtube.com/watch?v=1Qqm9XgG8Tg

Întrebarea este atunci… care sunt mijloacele noastre de a ne însuşi nişte locuri, de a „simţi” oraşul? Cred că fiecare dintre noi are o experienţă care merită a fi „povestită”, eu una, dacă aş putea, aş filma tot traseul pe care îl fac cu bicicleta din Balta Albă până la facultate, şi cât de neaşteptate sunt senzaţiile pe care fiecare stradă le oferă, şi cum se schimbă modul de percepţie a cadrului din jur în fiecare din cele câteva cartiere diferite pe care le străbat…