În ultima vreme Bucureştiul a fost aspru criticat de profesionişti, arhitecţi, urbanişti, profesori. Regulile sunt clare, iar oraşul nu le respectă. Avem un oraş zgomotos, aglomerat, lipsit de spaţii urbane adecvate, în care câteva bănci aşezate la întâmplare ţin locul unei adevărate pieţe urbane. Bucureştiul adaptează, refoloseşte, converteşte, în loc să ne ofere spaţii „perfecte” pentru activitătile noastre. Şi cum ni se pare firesc să primim orice lucru numai bun de utilizat, „terminat”, eventual însotit de câteva instrucţiuni la îndemână, de tipul „Nu călcaţi pe iarbă!” sau „Loc de joacă pentru copii”, iar relaţia noastră cu oraşul să fie doar una de politeţe, atunci marea parte a sa ne ridică probleme. Întrucât Bucureştiul nu este oraşul politicos cu spaţii perfecte, la îndemână, pe care unii dintre noi incă le mai caută. Şi atunci ce ne oferă totuşi oraşul? Un răspuns posibil ar fi: spaţii care neglijează confortul, stilul sau unele idealuri rigide.

…de aceea noi ne-am propus [şi vă propunem] să facem o plimbare prin oraşul nostru renunţând la concepţii premeditate, pretenţioase, aspre, care ne determină în mare măsură să fim neîncrezători faţă de acesta, ci ca simpli locuitori ai săi. Sigur că demersul n-a fost [şi nu este] uşor, alegerea locurilor, căutarea spaţiilor, încercarea de a le înţelege, şi desigur, răspunsul la permanenta întrebare „Noi ce vedem aici?”. Ceea ce am aflat deocamdată din această încercare de a ne împăca cu oraşul a fost o serie de poveşti, ale străzilor, ale tramvaielor, ale aleilor, ale caselor si parcurilor, ale grădinilor si copacilor, ale oamenilor. Şi astfel ne-am dat seama că trăim într-un oraş cald, plin de identitate şi culoare, de înţelesuri, fie ele vizibile sau ascunse.

….suntem in căutarea unui oraş pe care nu îl cunoaştem, de care doar auzim, motiv pentru care ni se dovedeşte în acelaşi timp familiar şi străin. Însă poate tocmai această contradicţie subliniază esenţa unui oraş care mereu surprinde, care se ascunde sau se arată. Iar Bucureştiul nu este un oraş care să pună totul la vedere. În acest sens profesorul, arhitectul şi skater-ul Iain Borden adaugă faptul că avem nevoie de spaţii asemănătoare sau diferite, care să ne stimuleze, să ne provoace sau să ne liniştească.

…de ce căutăm?...motivul este simplu, noi credem că Bucureştiul este în primul rând un oraş trăit şi abia apoi planificat, conceput în acord cu toate regulile de bună funcţionare, utilitate, adecvare la scop ş.a.m.d. Datorită faptului că de cele mai multe ori modul în care fiecare dintre noi îsi însuşeşte un spaţiu, un loc al său, nu poate fi supus unei norme, ci se dezvoltă natural, atunci întregul oraş, considerat o sumă a acestor experienţe spaţiale unice, devine foarte divers, şi poate chiar ciudat… Atunci poate că folosirea, trăirea oraşului primează in faţa adecvării la nevoile uneia sau mai multor persoane, motiv pentru care oraşul se arată cu toate defectele care ar putea apărea din această cauză: nemulţumire, frustrare sau teamă. De aceea nu am plecat la drum cu o abordare urbanistică precisă, ci doar cu intenţii de inţelegere a unui oraş „de neînţeles”. Ne dorim să aflăm însa cat mai multe puncte de vedere, de la scriitor la arhitect, de la mic la mare, de la student la turist.
…nu în ultimul rând rămâne întrebarea unde am putea căuta?, care din păcate, sau poate, din fericire, nu are un răspuns lămuritor: „oraşul este plin de spaţii”, iar „spaţiul este cuprinzător, plin de posibilităţi, situaţii, intersecţii, fundături, pasaje sau alei. Prea multe posibilităţi într-adevăr.”
[Walter Benjamin]

Prima noastră concluzie ar fi că fiecare dintre noi, locuind şi trăind, construieşte oraşul, fie doar şi prin amintirile sale, acţiunile întreprinse ori simpla parcurgere a unor spaţii.

12 comentarii:

  1. textul îmi pare convingător, însă filmul de pe blog adaugă un strat care perturbă după mine mesajul: prin editare + muzică filmul vorbește despre o estetizare (facilă sau nu) a unor experiențe ale orașului. Acest strat estetic face un salt peste ceea ce ar însemna comunicarea directă cu vizitatorii și exprimă o reverie difuză care ratează povestea propriu-zisă - adică ceea ce se poate transmite ca narațiune/text. în aceeasși categorie intră și mimul.
    în ceea ce mă privește, mi se pare că toate aceste adausuri anunță un filtru interpretativ pe care voi îl suprapuneți peste o poveste, iar acesta, chiar dacă o poate face mai feerică, o face mai puțin directă, mai puțin adevărată.

    RăspundețiȘtergere
  2. Poate memoria afectiva asociata unui loc sa creeze "arta"? Eu asa inclin sa cred (cel putin la nivel individual). Daca am privi astfel locurile pe unde trecem, poate am fi mai fericiti.

    RăspundețiȘtergere
  3. Bucurestiul,in foarte multe privinte, e in zilele noastre aproape la fel de "natural" ca o jungla si atata timp cat o sa avem atatia cimpanzei(nedresati) printre noi calitatea locuitului o sa se mentina la un nivel mediocru...

    RăspundețiȘtergere
  4. ora 2 noaptea si suntem toti obositi si ne hotaram sa mergem acasa,totusi parca nu am vrea sa ne despartim,am vrea sa mai stam de vorba sa mai schimbam idei despre agitatia de mai devreme.Despre lumea pe care am intalnito seara,despre muzica si locurile in care am fost.Cafenelele sunt inchise,cluburile ticsite de fel de fel de aparitii,unde mergem?ne oprim sa ne luam obisbuita inghetata nocturna de la mac si ne ducem toti in parculetul de 3x3 mp de pe str Barbu Delavrancea.Noaptea e atat de linistit,leaganele,si balansoarele sunt nemiscate.Copiii galagiosi absenti,si trecatorii curiosi pe la casele lor.Parcul e al nostru,e "curtea"noastra acum.ne asezam pe unde apucam in lumina slaba si ne incheiem seara vorbind la o inghetata in leaganele din parc.5 prieteni ,5 mac flurry si un maidanez dezorientat

    RăspundețiȘtergere
  5. Din trecutul meu in Bucuresti, destul de scurt fata de alte trecuturi, imi aduc aminte destul de clar un loc, care a marcat inceputul vietii mele bucurestene - foisorul de foc. Acolo a fost locul de intalnire cu primul agent imobiliar cand am plecat in cautarea unui apartament care sa ma "adaposteasca", macar la inceputul facultatii. Si astazi de fiecare data cand se intampla sa trec pe acolo se deruleaza in mine , nu imagini, nu cuvinte ci o serie de stari : frica de necunoscut, nerabdare, speranta, si visare.

    RăspundețiȘtergere
  6. Apoi a venit momentul si locul, care poate pentru altii nu a venit inca, in care a inceput sa-mi placa in Bucuresti - o dupa-amiaza frumoasa de toamna pe terasa "La Motoare". Acolo, deasupra nebuniei de jos am putut sa privesc Bucurestiul, literalmente dintr-o alta perspectiva. Si am vazut ca e mai mult decat strazi aglomerate si oameni grabiti spre pretutindeni.

    RăspundețiȘtergere
  7. Blocurile de pe Magheru - Balcescu ascund in spatele lor orasul care mie imi place, acel mic Berlin pentru unii si mic Paris pentru altii, orasul care incepe in Piata Victoriei si se termina in Piata Natiunilor Unite.

    RăspundețiȘtergere
  8. Mi se pare f interesant studiul vostru, dar asa cum ma incanta inceputul si intentia, asa ma dezamageste continuarea. Din pacate (vreau sa zic pentru niste tineri) si voi operati acea selectie de povesti sau realitati frumoase, linistitoare care confera orasului o dimensiune nostalgica si da apa la moara nesfarsitelor cohorte de sustinatori ai imagini unui bucuresti mic paris...
    din pacate pentru acesti nostalgici si din fericire pentru bucuresti, acest oras este plamadit dintr-o pulpa dinamica si agresiva, din contraste si violenta, in sfarsit din toate acele ingrediente care fac din capitala un adevarat spatiu urban, deci demitizat si anti-romantic. Mi-ar placea sa descoperiti secrete cu adevarat secrete, nu LA MOTOARE, nu CISMIGIU, nu banalitati si clisee, pentru ca ele nu ajuta pe nimeni sa cunoasca adevaratul bucuresti. Mi-ar placea sa pasiti pe maidanul cu dragoste, sa va plimbati prin locuri uitate: ferentari, rahova, sa aflati care sunt adevaratele locuri comune unde oamenii se strang si care sunt bancile pe care stau. Orasul facut din sudoare si zoaie a existat si in interbelic. Sper sa soseasca momentul cand o sa incercam sa depasim frica de a privi colturile intunecate si intreaga esenta a orasului nostru. As vrea de la voi o harta a locurilor comune, a spatiilor de coexistenta din periferii, din mahalale, unde zbarnaie manelele, unde se nasc conspiratiile, unde se tine mana intinsa catre unuinea europeana. O capitala intre orient si occident, nicidecum micul paris... Astept o harta de la voi!!!!

    Matei Bogoescu

    RăspundețiȘtergere
  9. Lasati scrisul ca nu sunteti scriitori. Creati harti, REPREZENTATI SPATII. Povestile fara reprezentare sunt plictisitoare si confundati un instrument cu o finalitate!!!

    RăspundețiȘtergere
  10. matei, daca imi dau bine seama, intentia initiala a acestui proiect era tocmai sa descopere locurile acelea ascunse, anti-cliseice.
    oricum cred ca subscriu si eu la toate sugestiile facute de tine.
    problema e ca sunt putini oameni care chiar au povesti legate de astfel de locuri (si spun asta uitandu-ma in jurul meu).
    demersul este intr-adevar interesant , dar asteptam sa vedem cum se finalizeaza.

    promit sa revin si eu cu povestile mele .
    spor la treaba!

    RăspundețiȘtergere
  11. gata? s-a ispravit? bifat si asta? cam repede...nu-i asa? fara nici un rost.

    RăspundețiȘtergere
  12. Matei, ce iti spune Borca?

    RăspundețiȘtergere